Insulele Windward, in traducere „Insulele De sub Vant”, fac parte din Antilele Mici si sunt localizate in Marea Caraibelor, in Oceanul Atlantic. Au un climat tropical cu mult soare si temperaturi prietenoase tot timpul anului dar cu un sezon al uraganelor in august, septembrie si octombrie.
In ianuarie temperaturile medii sunt intre 26 si 28 grade iar apa marii are 24-25 grade si vantul sufla constant (Alisios) , cu alte cuvinte, PERFECTIUNE. Sansele de precipitatii sunt mici iar daca totusi ploua nu ar trebui sa dureze prea mult. Ploile sunt dese dar foarte scurte.
Ce trebuie sa stii este ca insulele apartin diferitelor state insulare si drept urmare trebuie indeplinite formalitati vamale la acostarea pe cele mai multe din insule.
Moneda in aceste insule este EC$ / XCD (Eastern Caribbean Dollar) si este 1$=2,7XCD. Dar in cele mai multe locuri primesc si Dollari americani.
Imbarcarea este in Martinique, marina Le Marin, iar ca sa ajungi acolo, iti recomandam zbor Bucuresti Paris si Paris Martinique. Apoi in 45 de minute ajungi in marina cu un transfer de la aeroport.
Unde sunt necesare vize, acestea se vor lua de la puntul de trecere a frontierei dar trebuie sa aveti pasaport valabil minim 6 luni de la data intoarcerii in tara.